Povesti terapeutice


Magicianul Fricilor


A fost odată, o singură dată, într-o țară din lumea noastră largă, un om căruia toți îi spuneau Magicianul Fricilor.
Ceea ce trebuie să știm, înainte de a spune mai multe, este faptul că toți bărbații, toate femeile și toți copiii din acea țară erau tulburați de frici nenumărate.
Temeri foarte de demult, născute de la începuturile omenirii, când oamenii nu știau ce înseamna râsul, abandonul, încrederea ș iubirea.
Temeri mai noi, ivite din copilăria fiecăruia, când inocența unei priviri, uimirea unui cuvânt, minunăția unui gest sau farmecul unui surâs se izbeau de o realitate de neînțeles.
Ce este sigur este că, fiecare dintre ei, de indată ce se auzea vorbindu-se despre Magicianul Fricilor, nu ezita să parcurgă un drum anevoios pentru a-l intalni. Sperau că astfel vor face sa dispară temerile pe care le purtau cu ei, in corp, in minte sau cele care le insoțeau zi de zi viața.
            Nimeni nu știa ce se întampla în timpul acelei întalniri. Cei care se întorceau din călătorie erau foarte reținuți când vorbeau despre ceea ce trăiseră acolo. Iar un lucru sigur era că drumul de întoarcere era întotdeauna mai lung decât cel de dus.
            Într-o zi, un copil dezvălui secretul Magicianului Fricilor. Dar ceea ce a spus a părut atât de simplu, atât de incredibil de simplu încât nimeni nu l-a crezut.
            “A venit spre mine, povestea copilul, mi-a luat mâinile într-ale sale și mi-a șoptit:
-În spatele fiecarei temeri există o dorință. Întotdeauna există o dorință sub fiecare frică, oricât de mică sau de înspăimântătoare ar fi aceasta! Să știi ca există întotdeauna o dorință.
Își apropiase buzele de urechea mea și mirosea a turtă dulce, spuse mai departe copilul
Mi-a mai spus apoi:
-                         Ne petrecem viața pentru a ne ascunde dorințele, de aceea există atât de multă teamă pe lume.

Misiunea mea și singurul meu secret este de a lăsa pe fiecare să îndrăznească, să regăsească, să înteleagă și să respecte dorința care există în el, sub fiecare dintre temerile sale.

            Povestind toate acestea, copilul simțea că nu îl credea nimeni și începu și el să se îndoiască de propriile lui dorințe.
            Abia după ani de zile a reușit să-și regăsească libertatea de a le înțelege, de a le accepta.

Într-o zi un bărbat se hotărî să-l pună la încercare pe Magicianul Fricilor. Ajunse la capătul călătoriei, se înfățișă înaintea Magicianului spunându-i:
- Mi-e frică de dorințele mele!

Magicianul Fricilor îl întrebă:
-                         Poți să îmi spui care este cea mai de temut dorință pe care o ai?
-                         Îmi doresc să nu mor niciodată, răspunse omul.
-                         Este o dorință fantastică și extraordinară.


Apoi, după o lungă tăcere, Magicianul Fricilor îi spuse:
-                         Și care este teama pe care o ai, în spatele acestei dorințe?

Deoarece în spatele fiecărei dorințe se adăpostește o frică, iar uneori mai multe frici.

Omul îi răspunse repede:
-Mi-e teamă că nu voi mai avea timp să îmi trăiesc întreaga viață.
- Și care e dorința acestei temeri?
- Aș vrea să trăiesc fiecare moment din viața mea într-un mod cât mai intens, cât mai însuflețit, mai vesel, fără să risipesc nimic.

- Așadar, aceasta este dorința ta cea mai puternică, murmură Magicianul Fricilor.
- Ascultă-mă cu atenție. Să ai grijă de această dorință, este o dorință foarte prețioasă, unică. A trăi fiecare moment din viață într-un mod cât mai intens, mai însuflețit, mai vesel.....fără să risipești nimic, este o dorință foarte frumoasă. Dacă vei respecta această dorință, dacă îi vei acorda un loc special în tine, nu îți va mai fi teamă de moarte. Du-te acum, te poți întoarce acasă.

Dar voi, cei care mă ascultați, care citiți aceste rânduri o să îmi spuneți imediat:
-Atunci  fiecare dintre noi poate deveni magicianul propriilor sale temeri!
- Bineînțeles, este foarte posibil dacă fiecare descoperă dorința care se ascunde sub fiecare dintre fricile sale! Pentru că fiecare dintre noi poate îndrăzni să descopere, să vorbeasca sau să-și facă cunoscute dorințele. Cu o singură condiție – să accepte faptul că nu toate dorințele se împlinesc. Fiecare trebuie să învețe diferența dintre o dorință și realizarea ei....

- Prin urmare, nu toate dorințele se pot realiza, chiar dacă ne dorim acest lucru?
- Așa este, nu toate dorințele se pot împlini, doar unele dintre ele se împlinesc. Și nimeni nu știe dinainte care dintre dorințele lui va fi doar înțeleasă, care se va îndeplini, care va fi respinsă, care se va amplifica pana la stele!

Acesta este marele secret al vieții. Faptul că este imprevizibilă, neîmblânzită și, în același timp, foarte deschisă și generoasă în fața dorințelor oamenilor. Există în același timp, dorințe care au nevoie să rămână în starea de dorințe, pentru a se indeplini în totalitate.

Circulă zvonul că Magicianul Fricilor ar putea trece într-o zi și prin țara noastra.....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu